Organizarea sistemului de sănătate în imperiul roman (perioada principatului) s-a făcut, ca de altfel întreaga organizare socială, rit religios, cultură, pe baza culturii și ritului grecesc, în al cărui vector de propagare s-au și...
moreOrganizarea sistemului de sănătate în imperiul roman (perioada principatului) s-a făcut, ca de altfel întreaga organizare socială, rit religios, cultură, pe baza culturii și ritului grecesc, în al cărui vector de propagare s-au și constituit, pretinzând formă proprie, fapt caracteristic tuturor statelor care ajung la un stadiu de civilizație avansat prin putere militară și cuceriri. Exact ca în propagarea organizatorică militară și civilă greacă, medicii romani și-au consolidat permanent pozițiile, fiind din ce în ce mai apreciați și mai bine plătiți. Statutul de archiatros (denumire preluată de la greci) conferea drepturi deosebite deținătorului, stabilind statutul social al acestuia. Era perioada de sfârșit a republicii, când medicii nu mai erau preponderent sclavi greci obligați să facă tot ce este posibil pentru a trata boli. Primul archiatros menționat este Andromachus fiul lui Erotianus, care a fost superpositus medicorum și dominus medicorum. Titus Statilius Crito este cunoscut la noi drept Criton, printr-o ciudată preluare de nume romane (poate după personajul Criton din epigramele lui Marțial), istoricii vremii nedeslușind încă dreptul agnatic privind constituirea numelor în imperiul roman, asemenea lui Vergiliu (Publius Vergiliu Maro), Horațiu (Quintus Horatius Flaccus), Ovidius (Publius Ovidius Naso), care erau recunoscuți la Roma după prenume și nu după numele tatălui. Titus Statilius Crito se naște la Heraclea-Salbace (Turcia de astăzi) și devine archiatros pentru Traian. Era instaurată deja tradiția unor medici ai casei imperiale, medici foarte bine plătiți și apreciați de multe ori, el fiind apelat de Traianus cu amicus augusti. Astfel libertul Antonio Musa este medicul lui Augustus, imperatorul ridicându-i o statuie în centrul Romei pentru faptul de a-l fi scăpat de o boală deosebit de periculoasă. Scribonius Largus era medicul de casă al lui Claudius, Pedanius Dioscorides era medic și chirurg militar, dar și medic de casă al lui Nero, pe care îl consulta de multe ori. Statutul medicilor de renume impunea sume importante de bani pentru serviciile medicale aduse. Eumenes (medic renumit la mijlocul sec. II) primește la intrarea in orașul roman Augusrus (azi Antun Franța) stipendium de 600.000 sesterți (cca. 840.000 euro, sau solda anuală a 20 de centurioni). În acest climat Titus Statilius Crito își desăvârșește pregătirea și își scrie opera (Despre Cosmetice, Medicină Simplă și Getica). Apreciat de către imperator, Traian hătărăște ca archiatros Titus Statilius Crito să fie însoțitorul său permanent, aceasta și pentru faptul că medicul îi pregătea în fiecare dimineață o poțiune energizantă care curma și efectele băuturilor alcoolice din noaptea precedentă. Titus Statilius Crito avea o pregătire deosebită, fiind și procuratores. Inițial desemnând funcționarii însărcinați cu gestionarea apei, începând cu Claudius (Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus-41-54 e.n.) instituția procuratores crește în importanță, procuratores devenind denumirea prefectului, comandantul militar al unei entități administrative cumulând și atribuțiile de reprezentant financiar al imperatorului. Evident că titlul de procuratores impunea cunoștințe profunde de matematică, logică, administrație, dar și cunoștințe militare, pentru a accede la acest titlu fiind obligatoriu un stagiu militar minim. Marcus Ulpius Traianus avea un respect deosebit pentru Crito, apelându-l cu amicus augusti și consultândul în multe probleme, inclusiv militare. Folosind drept bază Getica lui Crito, Traianus scrie mai târziu De bello dacico, încercând să-l imite pe Gaius Iulius Caesar-Bellum Gallicum. Prezent permanent în campaniile din Dacia ca însoțitor al lui Marcus Ulpius Traianus, Crito notează cu meticulozitate evenimentele petrecute. Urmare a centralizării spolia, prada de război, operațiune deosebit de importantă executată de către doi din cei șase tribuni de legiune și centurioni, decurioni, principales, imunes, care avea drept scop predarea tuturor bunurilor jefuite de armată, Crito notează că din Dacia au fost ridicate cinci sute de miriadre de litre de aur și de două ori mai mult argint, fără a pune la socoteală armele și hainele scumpe, turmele, cirezile sau hergheliile trecute peste Danubius. Operațiunea de centralizare a spolia era foarte importantă, orice sustragere fiind direct pedepsită cu misio ignominiosa, și se sfârșea cu împărțirea ei, primul fiind imperatorul căruia îi revenea 20% din pradă, indiferent dacă participa sau nu la campanie. Singurul imperator din istorie care a renunțat la spolia a fost Caesar, care a refuzat spolia în favoarea soldaților de două ori. Ca urmare, conform cu cele scrise de Crito, singurul care oferă date certe privind jefuirea Daciei, aurul centralizat însuma: 500 miriadre litre aur = 500 x 10.000 x 322 grame aur = 5.000.000 x 0,322 = 1.610.000 kg aur Din Dacia au fost jefuite 1.610.000 kg aur = 1.610 tone aur și 3.220 tone argint, cota imperatorului Marcus Ulpius Traianus fiind de 20%, adică 322 to aur și 644 to argint. Această cantitate corespunde și legendei privitoare la cele 1.000 de care cu aur și argint care au intrat în Roma după cucerirea Daciei.